Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A apărut primul număr din noiembrie al Tribunei, cea mai importantă publicație culturală din România

Tribuna
Tribuna din 3 noiembrie 2023

Semnalăm apariția numărului 508/1 noiembrie 2023 al cunoscutei Reviste de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului județean Cluj, cu o îndelungată tradiție istorică, de aproape 140 de ani, condusă de filosoful dr. Mircea Arman, manager și redactor-șef, singura revistă de cultură din România care are distribuție națională și internațională.

Într-un format elegant, recognoscibil cititorilor săi, noua ediție a Tribunei propune o serie de articole inedite, de înalt nivel cultural, găzduite în rubrici consacrate precum filosofie, diagnoze, eseu, istoria literară, comentarii, cărți în actualitate, plastica, teatru etc.

„Imaginativul uman” este titlul editorialului semnat de Mircea Arman, un text –sinteză în care filosoful concentrează idei privitoare la conceptul inedit pe care-l dezvoltă în lucrările sale din ultimii ani, respectiv imaginativul poietic rațional aprioric, atrăgând atenția asupra distanțării categorice față de noțiunea de imaginar. „Nu imaginația – arată Mircea Arman -  este ceea ce îl face creativ și inovativ pe om ci capacitatea imaginativă. Acest concept care, repetăm, ne aparține în exclusivitate și nu a mai fost dezvoltat în filosofia europeană (cel puțin atît cît o cunoaștem noi) implică acea capacitate specifică numai omului de a crea lumi posibile (nu de tipologie leibniziană care sunt de «tip model»)”. „Capacitatea imaginativă - precizează filosoful -, spre deosebire de schimbătorul și nestatornicul imaginației luat în derîdere, oarecum, de către Sf. Augustin, creează lumi care se nasc din nimic, așa cum Dumnezeu a făcut lumea din nimic.”

Următoarele pagini rezervate filosofiei aduc în discuție „Irealul. Mistică și transcendență”, sub semnătura lui Iulian Chivu, partea a doua din „Polemica antiaristotelică: de la Atticus la Plethon” de Viorel Igna, completate de „Lumea scindată și problemele ei” – analiză propusă de Andrei Marga în cadrul rubricii diagnoze.

Cel mai recent număr al Tribunei găzduiește un amplu interviu realizat de Lucian Nastasă-Kovács cu profesorul și omul de cultură Victor Neumann, discuție precedată de un text semnat de Gheorghe Schwartz, „Victor Neumann – 70”.

De asemenea, în rubricile obișnuite ale revistei, cititorii găsesc eseuri, analize, cronici propuse de Virgil Diaconu, Nicolae Iuga, Iulian Cătălui, Laura Poantă, Mircea Moț, Adrian Lesenciuc, Horia Bădescu, Alexandru Sfârlea și alții.

Revista este ilustrată cu lucrările artistei Angela Tomaselli, însoțite de un text semnat de Ani Bradea.

Reamintim cititorilor că noul număr al Tribunei, 508 - aferent perioadei cuprinse între 1 și 15 noiembrie 2023, poate fi achiziționat de la punctele pentru difuzarea presei din întreaga țară.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.