Experiența Sloveniei în procesul de aderare la Uniunea Europeană a fost împărtășită de secretara de stat pentru afaceri europene a Sloveniei, Neva Grašič, în cadrul unei întrevederi desfășurate la Chișinău.
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a menționat că Republica Moldova are multe de învățat de la statele care au parcurs deja drumul aderării la UE, potrivit Radio Rador România.
„Avem multe de învățat de la țările care au trecut deja prin procesul de aderare la UE. Slovenia este unul dintre exemplele frumoase pentru Republica Moldova, care acum două decenii a devenit stat membru al Uniunii Europene”, a declarat Cristina Gherasimov, transmite Moldpres.
Oficiala a precizat că discuțiile cu Neva Grašič au vizat evoluțiile din procesul de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și reformele implementate la nivel național.
„Am discutat despre evoluțiile din procesul de negocieri și reformele pe care le implementăm acasă. Am vorbit și despre ce putem prelua din experiența și bunele practici ale Sloveniei în dezvoltarea țării și îmbunătățirea vieții oamenilor”, a subliniat viceprim-ministra.
Totodată, părțile au abordat proiectele de consolidare a capacităților instituționale aflate în derulare, inclusiv cooperarea dintre Banca Națională a Moldovei și Centrul de Excelență în Finanțe din Slovenia.
Slovenia a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 mai 2004, în cadrul celui mai mare val de extindere a blocului comunitar, alături de alte nouă state din Europa Centrală și de Est.
Ulterior, în 2007, Slovenia a adoptat moneda euro și a devenit primul stat dintre noile membre ale UE care a preluat moneda unică europeană.




























Comentează