A concurat la Jocurile Olimpice, iar când s-a întors acasă iubitul ei a stropit-o cu benzină: Sportiva este în stare critică

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 03-09-2024

Actualizat: 03-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Maratonista ugandeză Rebecca Cheptegui, care a participat luna trecută la Jocurile Olimpice de la Paris, a suferit arsuri pe mai mult de 75% din corp, după ce ar fi fost stropită cu benzină de iubitul ei, a anunţat, luni, presa locală, citată de Reuters, informează News.ro.

Cheptegui se află în stare critică la spitalul din Eldoret, Kenya, după atacul de duminică după-amiază, au precizat ziarele kenyene şi ugandeze.

Comandantul poliţiei din comitatul Trans Nzoia, Jeremiah Ole Kosiom, a declarat pentru ziarul The Star că prietenul lui Cheptegui,  Daniel Ndiema Marangach, a fost, de asemenea, ars în atac, descris ca o dispută domestică.

A stropit-o cu benzină și i-a dat foc

Presa relatează că, potrivit unui raport depus de managerul sectorului, partenerul ei a intrat în casă în timp ce atleta în vârstă de 33 de ani era la biserică cu copiii lor. Ulterior, el a stropit-o cu benzină înainte de a-i da foc.

Cheptegui, în vârstă de 33 de ani, care a terminat pe locul 44 la Paris, a cumpărat un teren în Kenya şi a construit o casă unde locuieşte atunci când se antrenează în ţară.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri