La Teheran se află una dintre cele mai valoroase colecții de bijuterii din lume, se pare a treia ca valoare după cele ale Regatului Unit și fondul de diamante al Rusiei. La sediul Băncii Centrale din capitala Iranului se află și Darya-i-Noor, cel mai mare diamant roz cunoscut din lume.
Comoara din Iran a fost adunată pe parcursul a peste două milenii de istorie, Trezoreria națională adăpostind peste 50.000 de pietre prețioase, de la diamante uriașe până la smaralde și rubine rare. Cele multe dintre ele sunt asociate cu simbolurile puterii monarhice persane.

Darya-i-Noor, cel mai mare diamantul roz din lume
Cea mai atractivă piesă este însă Darya-i-Nur sau „Oceanul de lumină”. Diamantul roz cântărește aproximativ 182 de carate și este cel mai mare din lume. Valoarea sa nu a fost estimată niciodată cu exactitate.
A fost extras din India din mină Kollur. A aparținut mai multor dinastii indiene până în 1739. Atunci conducătorul persan Nader Shah a invadat Imperiul Mogul și a cucerit Delhi și a luat Darya-i-Nur împreună cu alte bijuterii celebre. Se spune că Nader Shah a suspendat taxele în Iran pentru trei ani, atât de mult a fost prada de război, scrie Historia.
Piatra a ajuns în tezaurul dinastiei Qajar după moartea sa. Șahul Nasser al-Din ar fi purtat-o montată în broșe sau banderole ceremoniale. În 1831, a ordonat șlefuirea diamantului și montarea lui într-o ramă de aur ornamentată, proces care redus dimensiunea pietrei cu mai mult de jumătate.
Colecția de bijuterii impresionantă
Bijuteriile sunt considerate și o rezervă financiară a statului. Din 1937 s-a luat decizia să fie folosite drept garanție pentru moneda națională, o situație rară în lume. Printre cele mai impresionante bijuterii sunt un glob realizat din aur pur, de 34 de kilograme, decorat cu peste 51.000 de pietre prețioase, sau Tronul Păunului, ornamentat cu peste 26.000 de pietre prețioase.


Tot aici este păstrată și coroana Pahlavi, împodobită cu 3.380 de diamante, 369 de perle și un smarald uriaș de aproximativ 100 de carate.

A fost folosită pentru încoronările șahilor Reza și Mohammad Reza Pahlavi.




























Comentează