Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A doua bancă de alimente din România funcționează la Cluj-Napoca

calivitavelcu.ro
alimente bogate in fier

A doua bancă de alimente din România a fost lansată, săptămâna aceasta, la Cluj-Napoca, fiind prima bancă de acest tip din vestul țării. Banca funcționează după principiile Federației Europeane a Băncilor de Alimente (FEBA), având ca model organizațiile de profil din Uniunea Europeană, scrie Mediafax.

Noua bancă de alimente a fost fondată de către Junior Chamber International (JCI), prin proiectul Food Waste Combat, cu susținerea Lidl România, devenind funcțională de marți, 30 octombrie.

După un program pilot de aproape șapte luni, prin care au fost salvate aproximativ șapte tone de mâncare, Banca de Alimente din Cluj și-a început oficial activitatea de recuperare sistematică, imediată, a produselor alimentare comestibile și non alimentare, care, din diverse motive, și-au pierdut valoarea economică de piață și redistribuirea acestora persoanelor aflate în dificultate, care nu au putere de cumpărare.

Organizația colectează și livrează gratuit alimente și produse igienico-sanitare pentru uz personal pentru copii și adulți, organizațiilor guvernamentale care acordă servicii de asistență socială unor categorii diverse de grupuri vulnerabile: copiilor cu dizabilități sau cu risc de abandon școlar, tinerilor cu dizabilități, bătrânilor nevoiași, fetelor mamă, femeilor maltratate, familiilor monoparentale sau numeroase, familiilor defavorizate, imigranților, sinistraților etc.

Pot dona produse alimentare și non-alimentare toți producătorii agroalimentari, distribuitorii din lanțul logistic, hipermarketurile și supermarketurile, magazinele alimentare, cantinele, restaurantele și hotelurile care au surplusuri alimentare. În prezent, banca de alimente de la Cluj face parte și din Institutul pentru Economie Circulară IRCEM, ca exemplu de bune practici pentru combaterea risipei alimentare.

„Băncile de alimente sunt deschise tuturor actorilor din retail și nu numai, iar pe această cale lansăm o invitație către cât mai mulți agenți economici pentru a contribui la misiunea acestora prin donarea de produse sau susținerea financiară”, a spus Cristina Hanganu, directorul de Comunicare și CSR al Lidl România.

Banca de Alimente din Cluj este cel de-al doilea asemenea proiect din România, după Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor din București, inaugurată în 2016.

Pe termen mediu și lung, pentru a crește gradul de conștientizare a risipei alimentare și a combate efectele sale negative, la nivel național, Lidl România își propune să contribuie la fondarea unor bănci de alimente la standarde europene și în alte orașe, precum Roman, Timișoara, Craiova sau Brăila.

„Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor din București este un proiect pilot, ce funcționează ca și Băncile din alte state europene și care se dorește a fi multiplicat în mai multe localități din țară. (...) În activitatea noastră suntem parteneri ai Institulului pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu din Cluj”, a spus Gabriel Sescu, fondatorul Băncii de Alimente București.

Aproximativ o treime din toate produsele din România, circa 2,55 milioane de tone de produse alimentare, ajung la coşul de gunoi sau sunt irosite inutil, anual, în timp ce cinci milioane de români se află în pragul sărăciei, iar 66% din familiile din mediul rural nu își pot asigura hrana zilnică, conform datelor FoodWaste România.

„Noi ne propunem să transferăm surplusul de produse de la agenți economici și de la producătorii agroalimentari către ONG-urile și fundațiile de caritate din Cluj, în mod gratuit. Dar nu vrem nicidecum să legitimăm surplusul prin asta, doar să-l ținem sub control și să contribuim la reducerea lui în timp”, a detaliat Camelia Gui, coordonator al proiectului Food Waste Combat, al JCI și fondator Banca de Alimente Cluj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.