DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

A doua ieşire în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale a astronauţilor Thomas Pesquet şi Shane Kimbrough

NASA
Statia Spatiala Internationala, ISS

Astronautul francez Thomas Pesquet a efectuat, duminică, o nouă ieşire în spaţiu, alături de colegul său american Shane Kimbrough, pentru a finaliza instalarea unor panouri solare destinate creşterii capacităţii de producţie a energiei la bordul Staţiei Spaţiale internaţionale (ISS), informează AFP duminică, potrivit Agerpres.

Aceasta a fost a patra ieşire în spaţiu a astronautului Thomas Pesquet şi a doua în cadrul misiunii sale actuale.

La ora 11:42 GMT, cei doi astronauţi au activat bateriile interne ale costumelor spaţiale, apoi au deschis trapa camerei de decompresie a ISS.

Citește și: Locurile și FELUL în care BANII din firmele Adamescu au fost DAȚI judecătorilor TB

Thomas Pesquet a păşit primul în spaţiu, urmat de colegul său.

"Ieşire extravehiculară, episodul 2. Încă o zi lungă, dar incredibilă, cu Shane Kimbrough", a scris francezul pe Twitter cu câteva ore înainte.

Misiunea constă în instalarea a şase panouri solare de nouă generaţie, numite iROSA, pe ISS.

Miercuri, cei doi "mecanici" au început să instaleze primul panou. Misiunea a fost, însă, marcată de mai multe eşecuri, în special din cauza îngrijorărilor legate de costumul spaţial purtat de Shane Kimbrough.

'Vom reveni în vidul spaţial pentru a finaliza lucrările din prima ieşire (instalarea primului panou solar) şi pentru a-l instala pe cel de-al doilea", a detaliat Thomas Pesquet pe reţeaua socială.

Este pentru a patra oară când cei doi astronauţi plutesc împreună în condiţii de gravitaţie zero, după ce au efectuat deja două ieşiri în spaţiu în 2017 şi una miercuri, conectaţi la ISS, la 400 de kilometri deasupra Pământului.

Aceasta a fost ieşirea în spaţiu cu numărul 240 din istoria ISS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.