A doua rundă de greve la Volkswagen: sindicatele intensifică presiunea

Autor: Diana Pană

Publicat: 09-12-2024

Actualizat: 09-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Reuters

Mii de muncitori de la Volkswagen au ieșit în stradă luni, în a doua rundă de greve din conflictul din ce în ce mai aprig dintre sindicate și conducere cu privire la planurile drastice de economii ale companiei auto germane, relatează AFP.

Întreruperea activității timp de patru ore a fost declanșată la nouă fabrici Volkswagen din țară. Acțiunea este de două ori mai lungă decât prima „grevă de avertisment” organizată de sindicatul IG Metall săptămâna trecută, la care au participat aproximativ 100.000 de lucrători, informează Mediafax.

Greva a fost programată pentru a coincide cu ultima rundă de negocieri dintre sindicate și conducere cu privire la planul de economii al VW. Cele două părți se află în conflict de când Volkswagen a declarat, în septembrie, că ia în considerare închiderea fabricilor din Germania, pentru prima dată în istorie.

Potrivit sindicatelor, conducerea companiei a stabilit închiderea a cel puțin trei fabrici din Germania, unde Volkswagen are aproximativ 120.000 de angajați. Muncitorii s-au opus vehement planului de închidere a fabricilor din Germania și au amenințat grupul cu acțiuni industriale masive.

Sindicatele au prezentat conducerii un plan de reducere a costurilor, despre care au afirmat că ar permite producătorului auto să economisească 1,5 miliarde de euro. Conducerea a respins propunerile, afirmând că acestea nu reprezintă o „soluție durabilă”.

Împotrivirea față de planurile economice ale Volkswagen a venit și din partea politicienilor germani. „Închiderea fabricilor nu ar fi calea cea bună”, a declarat cancelarul Olaf Scholz. „Tocmai pentru că deciziile proaste ale conducerii au contribuit la această situație, acest lucru nu ar fi în regulă”, a mai spus social-democratul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri