Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A fost ales noul episcop al Devei și Hunedoarei, după decesul Preasfințitului Gurie: Nestor Hunedoreanul a primit voturile în Sfântul Sinod

basilica.ro
Nestor Dinculeană

La numai 10 de luni de când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Preasfințitul Părinte Nestor în demnitatea de episcop vicar al Devei și Hunedoarei, înaltul for al BOR l-a ales, prin vot secret, joi, la Reședința Patriarhală, ca episcop al Devei și Hunedoarei, în urma vacantării locului, după decesul Preasfințitului Gurie.

PS Nestor l-a avut contracandidat pe arhimandritul Gherontie Ciupe, vicarul-administrativ eparhial al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

”„Bucuria firească a acestui moment nu mai este aceeași. Este însă un balsam de mângâiere, pe o inimă și peste toate inimile îndurerate ale celor care suntem în Episcopia Devei și Hunedoarei.

A plecat dintre noi într-un moment neașteptat, prematur, însă avem nădejdea că prin duhul pe care l-a lăsat în Episcopia Devei și Hunedoarei și prin lucrarea pe care a săvârșit-o pe mai departe va rămâne să fie păstorul nostru. Și noi, cei rămași, doar vom încerca, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin mijlocirea Preasfinției Sale să continuăm lucrarea rodnică pe care a săvârșit-o în județul Hunedoara.

Veșnică să-i fie pomenirea Preasfințitului Părinte Episcop Gurie și vă cer în continuare tuturor: Pomeniți-mă în rugăciune, ajutați-mă cu sfatul, cu ajutorul și cu călăuzirea pentru a putea ca unul ce sunt mai tânăr în Sfântul Sinod să continui lucrarea și a duce mai departe moștenirea lăsată de Părintele nostru Episcop Gurie.”, a declarat ierarhul imediat după alegere.

Întronizarea noului episcop al Devei va avea loc în data de 26 decembrie.

Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoareanul este al doilea cel mai tânăr ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, după Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și cel mai tânăr dintre episcopi.

S-a născut în 1983 la Craiova și a studiat teologia în localitatea natală. Are un doctorat în Istoria și filosofia religiilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

A fost hirotonit diacon în 2007 și tuns în monahism în 2009. În 2011 a fost hirotonit ieromonah și protosinghel, iar în 2014 a fost hirotesit arhimandrit. Între 2018 și 2021 a fost vicar administrativ al eparhiei Devei și Hunedoarei. A fost ales arhiereu-vicar la începutul acestui an.

Părintele Arhimandrit Gherontie Ciupe este actualul vicarul-administrativ eparhial al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înființat Episcopia Devei si Hunedoarei în ședința din 18-19 iunie 2009. În același an a fost ales și primul ei arhipăstor, Preasfințitul Părinte Gurie, care a trecut la Domnul în 21 octombrie 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.