SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 30-03-2026 20:47

Actualizat: 30-03-2026 20:48

Article thumbnail

Sursă foto: Claudiu Manda via Facebook

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, arată faptul că a discutat deja cu peste 20 de filiale județene ale partidului și concluzia clară este că nimeni nu-l mai dorește pe Ilie Bolojan în funcția de premier. Manda arată că PSD nu-l va mai accepta pe Ilie Bolojan drept premier ”de dragul unei stabilități iluzorii”.

Claudiu Manda: Bolojan ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!

”Când 8 din 10 români spun că direcția guvernării este greșită, a vorbi despre necesitatea stabilității este sinonim cu a persevera într-un dezastru!

Am vorbit în ultimele patru zile cu peste 20 dintre filialele PSD și se întrevede o concluzie clară! Nu putem continua să fim parte a unui act de guvernare care întârzie mereu să ia decizii în favoarea celor slabi (iar amânarea reducerii accizelor la carburanți este definitorie), dar grăbește măsurile în sprijinul celor mai bogați.. Vrem să continuăm într-o guvernare pro-europeană, dar cu un premier capabil să ia la timp decizii majore care să protejeze românii și economia. Nu mai putem funcționa ca până acum de dragul unei stabilități iluzorii, care ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!

Nu impunem nimic partenerilor din actuala Coaliție, dar nici nu acceptăm să ni se spună ce să facem și cum să procedăm! Decizia ne aparține doar nouă, PSD! Rămânem dedicați valorilor europene, însă, în același timp, avem o responsabilitate la fel de mare de a schimba direcția greșită pe care actualul premier a impus-o țării noastre!

Și cu siguranță vom face acest lucru!”, scrie Claudiu Manda.

Google News
Comentează
București
Temperatură11°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri