Unul dintre cei patru angajaţi ai agenţiei turce de presă Anadolu arestaţi în Egipt a fost eliberat, a anunţat joi seară directorul general al acestei agenţii, citat de Reuters potrivit Agerpres
''Hilmi Balci, unul din cei patru angajaţi arestaţi în Egipt, a fost eliberat. Aşteptăm ca şi ceilalţi să fie eliberaţi pe cauţiune'', a spus directorul general al Anadolu, Senol Kazanci.
Hilmi Balci este singurul cetăţean turc dintre cei arestaţi, mai precizează agenţia de presă turcă, fără să menţionează naţionalitatea celorlalţi trei.
Eliberarea acestui angajat survine la o zi după ce MAE turc l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri egiptean la Ankara pentru a-i transmite un protest faţă de arestarea celor patru persoane în urma unei razii efectuate de autorităţile egiptene la biroul agenţiei Anadolu de la Cairo.
Ministerul de Interne egiptean a motivat razia prin faptul că acel sediu - stabilit într-un apartament - a fost folosit pentru producerea de informaţii ''false'' şi ''negative'', acuzând totodată Turcia şi mişcarea Frăţia Musulmană (interzisă în Egipt) că au desfăşurat în biroul agenţiei Anadolu ''activităţi ostile''.
Relaţiile dintre Cairo şi Ankara s-au deteriorat după ce armata egipteană l-a înlăturat de la putere în 2013 pe liderul de atunci al Frăţiei Musulmane, Mohamed Morsi, între timp decedat şi care era un aliat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan. Turcia şi Egiptul au de asemenea divergenţe pe tema jurisdicţiei asupra resurselor offshore din estul Mediteranei
A fost eliberat unul dintre angajaţii agenţiei turce de presă Anadolu arestaţi în Egipt
București
12°C
Articole Similare

38
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
38

69
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
69

1.340
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.340

2.277
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.277

140
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
140

52
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
52

1.440
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.440

78
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
78

2.940
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.940

109
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
109

4.858
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
4.858

3.706
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.706

321
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
321
















Comentează