Klaus Iohannis a fost criticat atât de cei care au fost de partea lui Traian Băsescu în 2012, cât şi de cei care au încercat să-l demită pe preşedinte în urmă cu doi ani. Dacă unii susţin că primarul Sibiului nu a condamnat suficient de ferm aşa-zisa lovitură de stat, ceilalţi s-au arătat deranjaţi de faptul că Iohannis nu a susţinut fără rezerve acţiunile din vara anului 2012.
Candidatul ACL a tranşat această problemă, duminică seara, într-o emisiune la Digi 24. Întrebat dacă a fost nu lovitură de stat, Iohannis a răspuns: "Nu a fost lovitură de stat. Curtea Constituţională a zis că nu a fost lovitură de stat. Eu nu pot să spun altceva decât ce a zis Curtea Constituţională."
Klaus Iohannis a mai explicat că PNL şi PDL au fost nevoite să treacă peste anumite etape din istoria recentă, pentru a putea face fuziunea. "Am construit un mare partid de dreapta pentru viitor, pentru a conduce România, nu pentru a analiza trecutul", a mai declarat Iohannis.
Comentează