Honor a prezentat un smartphone cu braţ robotic pentru cameră şi a anunţat un robot umanoid

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 02-03-2026 07:39

Article thumbnail

Sursă foto: Lluis GENE / AFP / Profimedia

Honor a prezentat duminică, la Mobile World Congress, capabilităţile noului său Robot Phone, într-o încercare de a se diferenţia într-o piaţă dominată de rivali precum Samsung şi Apple. Compania, desprinsă din Huawei în 2020, a lansat şi Magic V6, cel mai nou model pliabil, şi a oferit primele indicii despre un viitor robot umanoid, transmite CNBC citat de news.ro

Honor a prezentat un smartphone cu braţ robotic pentru cameră şi a anunţat un robot umanoid

Lansările vin pe fondul penuriei globale de cipuri de memorie şi al creşterii explozive a preţurilor, tendinţe care vor forţa producătorii să scumpească dispozitivele şi ar putea afecta cererea de smartphone-uri în 2026.

Honor a prezentat pentru prima dată Robot Phone în octombrie. Modelul integrează o cameră montată pe un braţ robotic retractabil, alimentat de un motor miniatural, capabilă să urmărească automat persoane sau obiecte. Utilizatorul poate interacţiona cu asistentul AI al Honor, iar camera poate ”răspunde” prin mişcări de tip da/nu. Compania intenţionează să lanseze telefonul comercial în China în a doua jumătate a anului.

Prin Robot Phone, Honor încearcă să aducă un element de diferenţiere într-o piaţă în care majoritatea smartphone-urilor arată similar. Dispozitivul este orientat către segmentul premium, unde Honor vizează să concureze direct cu Samsung şi Apple, mai ales în pieţele din Europa.

În China, Honor a încheiat anul pe locul şase, cu o cotă de puţin peste 13%, potrivit Counterpoint Research. Pe pieţele internaţionale însă, compania este încă un jucător mic, în Europa avea o cotă de 3% în 2025, conform Omdia.

Francisco Jeronimo, vicepreşedinte IDC, a declarat pentru CNBC că lansarea este în mare parte o ”mişcare de marketing” menită să atragă atenţia asupra brandului.

Magic V6: noul pliabil high-end

În segmentul pliabilelor, dominat de Samsung cu seria Galaxy Z Fold, Honor încearcă să câştige teren cu seria Magic V. Noul Magic V6 are o grosime de 8,75 mm închis, similară cu iPhone 17 Pro Max, şi include una dintre cele mai mari baterii de pe piaţă. Telefonul foloseşte cel mai recent procesor al Qualcomm, Snapdragon 8 Elite Gen 5.

Magic V6 va fi lansat în China în martie şi va ajunge pe pieţele internaţionale în a doua jumătate a anului. Preţurile nu au fost încă anunţate.

Honor intră şi pe piaţa roboţilor umanoizi

Pe scenă, Honor a prezentat şi primul său robot umanoid, fără a oferi însă detalii tehnice. Compania se alătură astfel unui val de firme chineze care intră în domeniul roboticii. Xiaomi are deja robotul CyberOne, iar Xpeng dezvoltă propriul model.

Honor spune că robotul său va fi orientat spre asistenţă la cumpărături, inspecţii la locul de muncă şi companie de suport, într-un moment în care producţia de roboţi umanoizi în China este aşteptată să accelereze puternic în acest an.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri