Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'A fost o suferinţă psihică, ne-am stresat rău, ne-am îngrijorat pentru familii', spune Itu despre perioada în care a fost testat pentru coronavirus

lpf.ro
Itu catalin

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Cătălin Itu, a declarat, vineri seară, că s-a stresat foarte tare în perioada în care a ieşit pozitiv la coronavirus. El consideră că CFR Cluj merită să fie campioană din nou, potrivit news.ro.

"A fost o suferinţă psihică, ne-am stresat rău, ne-am îngrijorat pentru familii, apoi a venit negativ şi am reînceput pregătirea pentru meciul cu Botoşani. Consider că merităm să fim campioni din nou", a declarat Itu.

Citește și: Șefii Grupului Naval Sulina, cei datori să supravegheze ce intră din Marea Neagră, SCAPĂ 'basma curată' în dosarul drogurilor pierdute în larg

Formaţia CFR Cluj a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa FCSB, în meci restanţă din etapa a opta a play-off-ului Ligii I. În urma acestui rezultat, CFR Cluj are 46 de puncte în clasament, cu două mai multe ca Universitatea Craiova, iar titlul de campioană se va decide în meciul direct de luni.

Golurile au fost marcate de Susici '86 şi Itu '88.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.