A fost recuperată fetița de 7 ani plecată de acasă după ce s-a speriat de o țeavă avariată

Autor: Liana Ganea

Publicat: 29-06-2025 15:42

Actualizat: 29-06-2025 18:42

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

O fetiță de 7 ani din comuna Părău, județul Brașov, a fugit de acasă după ce s-a speriat că a avariat o țeavă de apă în timpul jocului cu alți copii.

Alarma s-a dat vineri seara, în jurul orei 22:00, când părinții au sesizat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila că fetița lor nu se mai întorsese acasă. Imediat s-au format echipe de căutare din polițiști de la Voila și Făgăraș, jandarmi și pompieri de la Detașamentele Făgăraș, informează Mediafax.

După o oră de căutări, în jurul orei 23:00, copila a fost găsită în extravilanul localității Grid, tot din comuna Părău, într-o zonă cu vegetație. Polițiștii s-au asigurat că nu a suferit nicio vătămare.

Cercetările au stabilit că totul a pornit de la un joc nevinovat. Fetița se juca cu alți copii când aceștia au avariat din greșeală o țeavă de apă. Speriată de întâmplare, copila a fugit în extravilanul localității, unde a rămas ascunsă până când a fost găsită.

După identificare, fetița a primit sprijin din partea personalului specializat de la DGASPC și a fost predată în siguranță părinților săi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri