Ilie Bolojan ar putea fi împins să demisioneze din funcția de premier prin căderea la vot a proiectului de buget în Parlament, conform unui scenariu „in extremis” discutat de conducerea PSD, spun surse parlamentare.
Președintele PSD i-a cerut lui Bolojan să accepte o guvernare „mai umană”. „Dacă nu le dăm oamenilor o gură de aer, după scumpirile în lanț, o să rămânem noi, coaliția, fără oxigen”, i-a spus Sorin Grindeanu lui Ilie Bolojan, într-o discuție față în față la o ședință de coaliție din luna februarie, potrivit unor surse social-democrate.
Momentan, Grindeanu le-a cerut miniștrilor PSD să avizeze proiectul de buget elaborat de Guvern, pentru ca acesta să ajungă cât mai repede în Parlament, chiar dacă social-democrații nu sunt de acord cu forma actuală.
Până la urmă, spun sursele citate, bugetul statului se votează în Parlament și mai există încă mult timp pentru negocieri. În cazul în care Ilie Bolojan și ministrul de Finanțe nu acceptă să includă în proiectul de buget fondurile solicitate de PSD pentru ajutoare destinate românilor cu venituri reduse și pentru bugetele locale, atunci PSD va convoca o ședință lărgită a conducerii partidului, în care liderii din teritoriu, primarii de reședință de județ și președinții de Consilii Județene vor răspunde dacă sunt de acord sau nu sunt de acord ca PSD să voteze bugetul în forma prezentată de Guvern în Parlament.
„Cu AUR noi nu facem majoritate să trecem bugetul”, au spus surse social-democrate, „noi o să luăm decizia dacă votăm bugetul de stat după ce vedem forma finală propusă de Guvern”.
Scenariul aflat pe masa liderilor PSD, prin care Bolojan poate fi împins să demisioneze, este că atunci când un Guvern nu are voturi să treacă prin Parlament cel mai important act normativ pe care-l adoptă anual, anume bugetul de stat, atunci premierul acelui guvern a pierdut de facto majoritatea parlamentară și cabinetul condus de el nu mai are legitimitate.
Surse liberale au declarat pentru știripesurse.ro că „nu se pune problema” ca Ilie Bolojan să piardă susținerea partidului pentru funcția de premier.





























Comentează