A fost sau nu împușcată? Ce spune autopsia în cazul morții lui Hvaldimir, 'beluga spion a Rusiei', găsită decedată în apele Norgeviei

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-09-2024

Actualizat: 10-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres.ro

Nimic nu indică că celebra belugă suspectată de spionaj în favoarea Rusiei a fost ucisă cu gloanţe, a anunţat luni poliţia norvegiană, contrar afirmaţiilor făcute de două ONG-uri după ce cetaceul a fost descoperit mort la sfârşitul lunii august, informează AFP, conform AGERPRES.


Organizaţiile pentru apărarea drepturilor animalelor NOAH şi One Whale au depus plângere săptămâna trecută, afirmând că beluga Hvaldimir - o combinaţie între cuvântul norvegian pentru "balenă" ("hval") şi prenumele preşedintelui rus Vladimir Putin - ar fi fost ucisă cu o armă de foc.

Descris drept tânăr - între 15 şi 20 de ani, potrivit celor care l-au urmărit - şi sănătos, cetaceul a fost găsit fără viaţă pe 31 august în golful Risavika, pe coasta sud-vestică a Norvegiei. Beluga trăieşte în general între 30 şi 35 de ani, potrivit World Wildlife Fund (WWF).

Rezultatele autopsiei


Pe baza unui raport preliminar de autopsie efectuat de Institutul Veterinar Norvegian, poliţia a declarat că nimic nu indică că moartea belugii a fost cauzată de o "activitate umană", sugerând în schimb că animalul ar fi murit de foame.

"Niciun rezultat al autopsiei nu indică că Hvaldimir a fost împuşcat", a declarat unul dintre oficialii poliţiei, Amund Preede Revheim, într-un comunicat.

Poliţia a menţionat prezenţa unor răni "total superficiale" pe corpul animalului.

"Una dintre răni este puţin mai profundă, însă aceste leziuni nu i-au afectat organele vitale şi nu sunt de natură letală", a precizat aceasta.

Poliţia nu a oferit o cauză a morţii lui Hvaldimir, dar a specificat că un băţ de 35 de centimetri lungime şi 3 centimetri grosime se blocase în gura cetaceului.

"Autopsia a relevat că stomacul său era gol. În plus, majoritatea organelor erau degradate", a adăugat Amund Preede Revheim.

Lidera organizaţiei One Whale, Regina Crosby Haug, afirmase miercurea trecută pentru AFP că a văzut "multiple răni provocate de gloanţe" pe corpul cetaceului atunci când şi-a luat rămas-bun de la el la Institutul Veterinar.

Hvaldimir a fost reperat în aprilie 2019 în largul regiunii arctice Finnmark, în nordul îndepărtat al Norvegiei. La momentul respectiv, beluga purta un harnaşament misterios, echipat cu un suport pentru o cameră video de mici dimensiuni, cu textul "Echipament St. Petersburg" imprimat în limba engleză.

Acest detaliu a stârnit speculaţii conform cărora ar fi fost vorba de un animal-spion provenit din Rusia vecină, ceea ce a condus la numele "Hvaldimir". Moscova nu a făcut însă declaraţii oficiale în legătură cu speculaţiile despre cetaceu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri