Câteva mii de persoane au participat, vineri seara, la festivalul Enisala - Unitate la cetate, organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea, peste 40 de agenţi economici, meşteşugari şi producători agricoli oferindu-le spectatorilor atât obiecte artizanale, cât şi preparate tradiţionale, potrivit Agerpres.
Ansamblul folcloric Danubius din Tulcea a deschis prima seară de spectacole a festivalului, în timpul căreia au susţinut recitaluri taraful Marin Alexandru şi Lavinia Furtună, Ionuţ Galani, Millenium şi Vunk.
"E fantastic că avem acest festival. Începem şi noi, dacă tot am vrut capitalism, să ne facem promovare turistică, aşa cum se întâmplă în Spania. Acolo sunt două săptămâni de carnaval care încep în Tenerife şi se termină în Las Palmas. Au fost Zilele Tulcei, acum e spectacolul acesta şi mai vede şi lumea o foaie de istorie cu cetăţile Enisala şi Histria", a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre participanţii la eveniment, Ionuţ Falcă.
În cetatea stăpânită altădată de negustorii genovezi, zilele acestea sunt producători din toate zonele ţării, printre care şi Valentina Grigore din satul tulcean Jurilovca. Ea reprezintă Comunitatea ruşilor lipoveni din România şi oferă produse specifice acestei minorităţi.
"Matrioşka este simbolul fertilităţii. Pe timpuri, se dăruia tinerilor căsătoriţi pentru prosperitate şi se transmitea din generaţie în generaţie. Aşa căpăta o valoare inestimabilă şi toată lumea se lăuda cu vechimea ei", a afirmat Valentina Grigore.
Mădălina Olteanu, din Sibiu, vinde bijuterii din lemn, dar şi jocuri de inteligenţă.
"Practic, trebuie să faceţi un puzzle care este aparent simplu, dar care de fapt este foarte complicat. Sunt jocuri de inteligenţă făcute în Republica Moldova şi sunt recomandate pentru toate vârstele. Sunt jocuri de familie", a precizat Mădălina Olteanu.
Potrivit Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" (ICEM), instituţie care administrează cetatea Enisala, situl a avut anul trecut circa 58.000 de vizitatori, iar Enisala este numele corect al cetăţii, nu Heracleea, aşa cum se mai foloseşte.
"Totul a pornit de la o monedă care a fost descoperită întâmplător în localitate, fiind şi un sit de epocă romană în vecinătate. Era o monedă de la împăratul Heraclius, 610-641 e.n., şi acel învăţător a spus că aceasta este cetatea Heracleea. O perioadă lungă de timp, chiar până în anii 1960, s-a vorbit de Heracleea, apoi încet, încet, istoricii şi-au dat seama că denumirea nu este corectă. Enisala, Eni-sale, este menţionată în cronicile turceşti în secolul al XVII-lea, e o contopire de cuvinte slave şi turceşti şi ar însemna 'satul nou' sau 'cetatea cea nouă', după unii istorici", a precizat reprezentantul ICEM, cercetătorul Aurel Stănică.
Prima seară a festivalului Enisala - unitate la cetate s-a încheiat cu un spectacol de lasere, iar sâmbătă seara vor susţine spectacole ansamblurile Altona şi Băbăianca din judeţul Tulcea şi vor concerta Walter Ghicolescu, Nicolae Voiculeţ, Luminiţa Anghel şi Cargo.
Festivalul se va încheia duminică cu un foc de artificii, care va avea loc după spectacolul oferit de ansamblurile Flori de cimbrişor şi Landâş din judeţul Tulcea şi după recitalurile susţinute de Provincialii, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Stelu Enache şi trupa Voltaj.
Enisala, monument de arhitectură militară unic în România, a fost construită de genovezi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, apoi, pentru o scurtă perioadă, a revenit domnitorului român Mircea cel Bătrân, care a pierdut-o în favoarea Imperiului Otoman.
A început festivalul Enisala - unitate la cetate
București
11°C
Articole Similare

19
Volumul 2 din „Jurnalul unui fotbalist de buzunar" de Alec Blenche, disponibil în librării
19

16
Filmul "Project Hail Mary", lider în box-office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv
16

33
Mary Beth Hurt, actriţă americană de film şi teatru, a decedat la vârsta de 79 de ani
33

65
Greșeala pe care o fac turiștii când își pregătesc valizele - Aceasta poate fi speculată de hoți
65

49
Jaful în urma căruia au fost furate tablouri de Renoir,Cézanne şi Matisse a durat "mai puţin de trei minute"
49

28
Fanii lui Céline Dion aşteaptă informaţii cu privire la un nou concert al divei la Paris
28

53
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a suferit de cancer pancreatic
53

19
Mircea Cărtărescu şi-a lansat la Luxemburg romanul "Theodoros"
19

36
Artemis 2: NASA pe ultima turnantă a pregătirilor pentru lansarea din 1 aprilie
36

21
Aproximativ 700 de pasionaţi de gaming vor participa la Poli E-FEST 2026
21

14
Parastas la şase luni de la moartea Cardinalului Lucian Mureşan
14

19
Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D
19

24
Academia de Studii Economice din Bucureşti împlineşte 113 ani de la înfiinţare - Evenimente academice în derulare
24
















Comentează