Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A început NEBUNIA în Ungaria: probleme mari pentru Viktor Orban, după o investigație jurnalistică

EurActiv
Viktor Orban

Prim-ministrul ungar Viktor Orban era în defensivă joi, după dezvăluirile din presă potrivit cărora a efectuat deplasări la bordul unui jet de lux pentru a merge la meciuri de fotbal la invitaţia unui oligarh care a obţinut numeroase contracte publice, relatează AFP.

Citește și: SURSE Euractiv - Socialiștii europeni, criză de nervi în ședința cu Viorica Dăncilă: tensiuni URIAȘE la Bruxelles

Potrivit site-ului de investigaţii Atlatszo.hu, liderul ungar a călătorit cel puţin de trei ori cu un jet privat de tipul Bombardier Global 6000 pentru a se deplasa în Rusia şi a asista la meciuri de la Mondial, şi apoi în Bulgaria pentru a vedea un meci al echipei ungare Vidi (fostă Videoton) în luna iulie. Ora de zbor a fost evaluată între 5.000 şi 10.000 de euro de către acest site. 

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Bertalan Havasi, a confirmat că Orban asistă cu regularitate la meciuri de fotbal la invitaţia omului de afaceri ungar Istvan Garancsi, subliniind că mijloacele de deplasare puse la dispoziţia acestuia nu-l costă "nici măcar un forint" pe contribuabil. 

Activităţile lui Istvan Garancsi, care s-a îmbogăţit în special obţinând contracte publice, au determinat totuşi partidul de opoziţie Dialog să vorbească despre suspiciuni de "corupţie". Această formaţiune a anunţat depunerea unei plângeri şi a solicitat înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară privind interesele financiare ale lui Viktor Orban. 

Mâna dreaptă a liderului conservator reales pentru un al treilea mandat în aprilie, Gergely Gulyas, a respins joi aceste acuzaţii, calificându-le în faţa presei drept "calomnii" difuzate în perspectiva alegerilor europene din luna mai. 

Considerat un prieten apropiat al lui Orban şi proprietar al mai multor companii, Garancsi, în vârstă de 52 de ani, a cumpărat în 2017 clubul Videoton, aflat atunci în dificultate. Este echipa favorită a liderului ungar, aflată în oraşul său natal Szekesfehervar, în apropiere de Budapesta. 

Parlamentul European a declanşat la 12 septembrie o procedură care poate duce la adoptarea de sancţiuni împotriva Ungariei pentru nerespectarea valorilor UE. Printre motivele evocate se află "nereguli grave" şi "conflicte de interese" în atribuirea de contracte publice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.