Majorarea capitalului face parte dintr-o propunere revizuită transmisă autorităţii de reglementare Ofwat în ultimele zece zile, conform sursei citate.
Oferta creditorilor, printre care se numără Invesco, Elliott Management şi Silver Point Capital, vine în contextul în care Thames Water se află în pragul unei naţionalizări temporare, compania având nevoie de finanţare nouă de sute de milioane de lire sterline până la sfârşitul acestei luni, a relatat Sky News, citat de news.ro.
În schimbul finanţării, creditorii ar urma să primească o participaţie de cel puţin 10% în compania recapitalizată, potrivit informaţiilor apărute anterior în presă.
Reuters nu a putut verifica imediat informaţiile. Invesco, Elliott Management şi Silver Point Capital nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
Un purtător de cuvânt al Thames Water a refuzat să comenteze direct informaţiile apărute în Sky News, dar a declarat că societatea ”lucrează constructiv cu părţile implicate” pentru a realiza o recapitalizare prin mecanisme de piaţă, în interesul clienţilor şi al mediului.
Compania, care furnizează servicii pentru aproximativ 16 milioane de clienţi, a devenit un simbol al problemelor din sectorul apei din Marea Britanie, fiind criticată pentru poluarea cu ape uzate, în timp ce se confruntă cu o datorie de aproape 20 de miliarde de lire sterline.
Dacă nu va fi obţinut un acord de restructurare pe termen lung, Thames Water ar putea fi plasată în regimul special de administrare al guvernului britanic, echivalent cu o formă de naţionalizare temporară.




























Comentează