Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A început procesul preşedintelui din Coreea de Sud. Prietena ei a dat primele mărturii

O prietenă a preşedintei sud-coreene Park Geun-hye, aflată în centrul unui scandal de corupţie care a condus la suspendarea din funcţie a preşedintei Park de către parlament, a respins luni acuzaţiile de fraudă şi abuz de putere, în prima zi a procesului ei, potrivit mass-media sud-coreene, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Prietena, Choi Soon-sil, 60 de ani, este acuzată că a exercitat presiune asupra marilor companii pentru a plăti bani unor fundaţii care susţineau iniţiativele politice ale lui Park.

Citeşte şi: Siria. Peste 1000 de persoane au fost evacuate din Alep

Procurorii au numit-o pe Park complice, cu toate că ea are imunitate în timp ce ocupă funcţia de preşedinte.

Atribuţiile lui Park au fost suspendate după votul parlamentului din 9 decembrie. Curtea Constituţională are până la 180 de zile pentru a menţine sau revoca decizia.

Choi a negat toate acuzaţiile aduse de procurori împotriva ei şi a declarat că nu a conspirat cu Park, a relatat agenţia de presă Yonhap. Choi a spus de asemenea că nu a vrut un proces cu juriu, potrivit Yonhap.

Instanţele sud-coreene ţin în mod normal procesele penale prezidate de o echipă de judecători, care dă verdictul şi sentinţa, în timp ce inculpaţii în anumite cazuri pot alege un proces cu juriu.

Choi, care nu a apărut în public de la sosirea la biroul procurorului pe 31 octombrie, a fost condusă în instanţă de doi ofiţeri corecţionali, cu capul în jos şi purtând o uniformă de închisoare gri cu un număr pe piept.

Citeşte şi: CUBA. Primele manifestaţii, după moartea lui Fidel Castro, ÎNĂBUŞITE de poliţie

Ea a fost reprezentată de o echipă de avocaţi, printre care avocatul Lee Kyung-jae, care a declarat pentru Reuters săptămâna trecută că acuzaţiile împotriva ei sunt "ficţiune".

Park, 64 de ani, al cărei tată a condus ţara timp de 18 ani după ce a pus mâna pe putere printr-o lovitură de stat în 1961, a descris-o pe Choi ca pe o prietenă la care a apelat în momente dificile, cerându-şi scuze pentru neglijenţă în legăturile ei cu aceasta.

Park a negat orice ilegalităţi.

Procurorii au descris-o pe Choi drept creierul mai multor scheme pentru a extorca bani de la principalele companii din ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.