A înviat Ludovic Orban

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 25-03-2014

Actualizat: 25-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Din 2012 și până ieri nu avusese nicio intervenție în plenul Camerei Deputaților, cu excepția depunerii jurământului. 

Citește și: Scandal monstru în Parlament: liberalii, război cu PSD și Victor Ponta

Ieri, la dezbaterea pe teme economice cu premierul Victor Ponta, Ludovic Orban s-a trezit din amorțeală și a ieșit la bătaie cu PSD-ul. Orban a ieșit la tribună și a acționat ca un vârf de lance al liberalilor, atacându-l pe Victor Ponta și luptându-se cu președintele Camerei Valeriu Zgonea, cel care îi tot închidea microfonul.


Citește și: Scenariu in PNL: Ludovic Orban, viitorul presedinte al partidului

„Dle președinte Zgonea, în calitate de președinte al Camerei Deputaților aveați obligația de a-l întrerupe pe Victor Ponta, nu e aici pentru a vorbi vrute și nevrute și a bate câmpii pe alte teme, decât pe temele pe care a fost chemat să vorbească”, a spus Ludovic Orban.

Pentru că deputatul liberal nu voia să plece de la tribună, Valeriu Zgonea i-a tăiat microfonul.

„Dacă credeți că sunteți fotogenic la televizor nu câștigați nimic”, i-a mai spus președintele Camerei lui Ludovic Orban.

Ludovic Orban a fost unul dintre liberalii care s-au opus chiar de la început formării USL. În timpul existenței alianței, Orban a jucat rolul de joker al opoziției, atacând de multe ori Guvern, pe Victor Ponta și PSD.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri