Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A murit 'bardul teatrului american', dramaturgul Terrence McNally

myjourneytojesus.wordpress.com
lumanare

Dramaturgul Terrence McNally, recompensat de-a lungul carierei sale prestigioase cu mai multe premii Tony şi un premiu Emmy şi supranumit "bardul teatrului american", a murit marţi la vârsta de 81 de ani în Florida din cauza unor complicaţii medicale provocate de noul coronavirus, informează DPA, scrie Agerpres.

"Am pierdut azi un mare newyorkez, unul dintre cei mai apreciaţi membri ai comunităţii noastre culturale", a declarat primarul din New York, Bill de Blasio, într-o conferinţă de presă.

Terrence McNally a fost "cineva care a scris unele dintre cele mai mari piese de teatru din istoria recentă, dar şi cineva care a luptat din greu pentru un New York mai bun şi o Americă mai bună", a adăugat primarul newyorkez.

Celebrul dramaturg american a fost un supravieţuitor al cancerului pulmonar şi suferea de boala pulmonară obstructiv cronică, au raportat cotidianul The New York Times şi alte companii mass-media americane, citându-i pe apropiaţii scriitorului.

Terrence McNally, un dramaturg prolific, homosexual asumat şi care a abordat chestiunea SIDA în mai multe dintre piesele sale, a devenit celebru în industria teatrului american graţie unor lucrări precum "Love! Valour! Compassion!", "Master Class" şi "Kiss of the Spider Woman".

A fost recompensat cu mai multe premii Tony şi cu un premiu Emmy şi a fost inclus în American Academy of Arts and Letters în anul 2018. Dramaturgul era căsătorit cu Tom Kirdahy, un producător de pe Broadway şi avocat specializat în drepturi civile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.