Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A murit cea mai în vârstă persoană din lume: Sora André avea 118 ani

www.gettyimages.com
sora andre

Franţuzoaica Lucile Randon, cea mai în vârstă persoană din lume, a murit la 118 ani şi 340 de zile, relatează presa internaţională, anunță news.ro.

Ea a murit în somn, în noaptea de luni spre marţi.

„A murit la 2 dimineaţa. Există o mare tristeţe dar ea şi-a dorit asta, a fost dorinţa ei să se alăture fratelui ei iubit. Pentru ea, este o eliberare”, a declarat David Tavella, responsabil cu comunicarea la unitatea de cazare pentru persoanele vârstnice dependente Sainte-Catherine-Labouré din Toulon.

Randon, cunoscută sub numele de Sora Andre, s-a născut în sudul Franţei la 11 februarie 1904, când Primul Război Mondial era încă la un deceniu distanţă.

Ea a devenit cea mai în vârstă persoană din lume în aprilie anul trecut, când japoneza Kane Tanaka a murit la vârsta de 119 ani.

„Oamenii spun că munca te omoară, pe mine munca m-a ţinut în viaţă, am continuat să lucrez până la 108 ani”, a spus călugăriţa catolică, în urmă cu câţtiva ani.

Ea şi-a petrecut ultimii 30 de ani din viaţă în azilul de bătrâni Saint-Catherine-Laboure din Toulon.

De câţiva ani avea o anumită oboseală şi dorea să „se retragă din această afacere”. Dar „bunul Dumnezeu nu mă aude”, a spus ea în ianuarie 2022.

În 2021, ea a supravieţuit chiar şi unei infecţii cu Covid-19, devenind un simbol al speranţei pentru oamenii din întreaga lume.

O altă franţuzoaică, Jeanne Calment, care a murit în 1997 la 122 de ani, la Arles, deţine recordul pentru cea mai ridicată vârstă atinsă de vreo fiinţă umană până acum.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.