Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A murit copilul anesteziat la dentist. Istoricul șocant al cazului

lumanare doliu

A murit, miercuri, la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, copilul de 4 ani care după o anestezie generală efectuată la dentist a intrat în comă și ulterior în moarte cerebrală, fiind ținut în viață doar de aparate, potrivit Antena 3.

Copilul a ajuns luni seara la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, fiind transferat din Pitești. El a intrat în comă după ce, la dentist, i s-a făcut anestezie generală.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii inspectorii DSP au început să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Ei au aflat că în respectiva clinică nu avea nimeni voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acel cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti s-au autosesizat în acest caz.

„S-a adminsitrat o sedare intravenoasă, deci generală, pe care a administrat-o un medic de anestezie şi terapie intensivă, deci nu un stomatolog, a fost o echipă practic. Din experienţă vă spun că, dacă a fost o problemă, a fost o problemă legată de această anestezie general”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, dr. Dragoş Stanciu.

Poliţiştii au deschis și ei o anchetă în acest caz.

Referitor la acest caz, ministrul Sănătății, Victor Costache, a afirmat, marți, că procedura de anestezie a fost ilegală în cazul copilului intrat în comă, întrucât această intervenție se poate face doar în unitățile medicale unde pacientul poate fi intubat rapid.

„Anestezia generală pe venă este o procedura care devine sigură când este practicată la o instituție sanitară, unde există întotdeauna riscul că această anestezie dacă nu este monitoriza, pacientul să trebuiască să fie intubat rapid. Cum poți intuba un pacient într-un cabinet de anestezie, unde nu ai un aparat, nu ai ventilator”, a explicat Victor Costache.

Medicul anestezist Adrian Dinescu, cel care a făcut anestezia copilului de patru ani, a spus că a respectat toate protocoalele medicale şi că a folosit în cazul copilului de patru ani o analgo-sedare pe care a mai folosit-o în trecut de multe ori.

„Am o experienţă de peste 400 de copii care au efectuat anestezia în această formă, familia pacientului şi-a dat acordul pentru această clinică, lucrurile au decurs normal până la un moment dat. Am instituit resuscitarea cardiopulmonară rapidă, şi pacientul a plecat din clinică stabilizat. Consider că în momentul în care am avut un astfel de incident şi o complicaţie am acţionat în parametrii profesionali”, afirmă, pentru MEDIAFAX, medicul anestezist Adrian Dinescu.

Totodată, ministrul Sănătății a explicat, miercuri, că substanța cu care a fost anesteziat copilul se putea folosi „exclusiv” în spital.

„Este evident că anestezia generală nu se poate practica decât în condițiile prevăzute legal, nu poți administra medicamente în acest fel. Dar așteptăm concluziile. (...) Substanța se folosește exclusiv intra-spitalicesc, nu putem folosi într-un cabinet stomatologic fără sistem de monitorizare, fără toate circuitele substanțe de acest tip”, a spus ministrul Sănătății.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.