Copilul căzut în râul Mureș, în timp ce se juca cu fratele, a murit la spital

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 12-03-2025 20:04

Actualizat: 12-03-2025 22:04

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay.com

Băiețelul de un an și patru luni găsit inconștient, miercuri, în râul Mureș, a decedat la spital, transmite IPJ Alba.

Copilul a căzut în râul Mureș, în timp ce se juca cu fratele său, în vârstă de 4 ani. După ce a fost găsit inconștient și scos din apă de echipele de intervenție, băiețelul a fost resuscitat de salvatorii ajunși la fața locului.

Medicii l-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, copilul a murit în cursul serii la spital, potrivit IPJ Alba.

Inițial, polițiștii au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă, însă, odată cu decesul micuțului, investigația va fi recalificată. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri