Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A murit Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei' era unul dintre interlopii de legendă ai României

Facebook.com
Costel Corduneanu

Costel Corduneanu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii interlope din Iași și liderul clanului Corduneanu, cunoscut și sub numele de "Ștefan cel Mare al Moldovei" sau 'Stăpânul Moldovei' a încetat din viață astăzi, 15 aprilie 2024. Acesta a ajuns unul dintre cei mai de temuţi capi ai lumii interlope din România, după ce şi a încheiat cariera de sportiv de performanţă, ajungând să reprezinte România chiar la Olimpiadă.

 

Corduneanu a fost internat într-un spital din Târgu Mureș de mai multe săptămâni, după ce a suferit o intervenție chirurgicală la cord. Se știa că liderul interlop din Iași avea probleme medicale de mai mult timp, iar recent, fratele său, Vasile Călin, a fost internat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași după ce a suferit un infarct.

În luna martie a acestui an, Costel Corduneanu a trecut prin momente critice, fiind la un pas de moarte, însă medicii au reușit să-i salveze viața printr-o intervenție chirurgicală complicată.

Ulterior, conform informațiilor furnizate de CANCAN, temutul interlop Costel Corduneanu a fost afectat de o hemoragie internă, după operația din luna martie. Însă, din nou, medicii au intervenit în ultimul moment și au reușit să-l stabilizeze pe cunoscutul interlop.

Liderul clanului Cordunenilor a reprezentat România la Olimpiadă

 

Pe platformele de socializare, membrii familiei sale au început să transmită mesaje de condoleanțe. Nepotul lui Costel Corduneanu a transmis: "Dumnezeu să te ierte, unchiule! Ai fost, ești și vei rămâne în inimile noastre! Regele nostru".

"Stăpânul Moldovei" a fost anterior campion mondial la lupte și subofițer în cluburile Steaua și Dinamo Brașov, înainte de a intra în lumea interlopă și de a deveni unul dintre cei mai temuți lideri de clan din România.

Costel Corduneanu a fost campion mondial la cadeți și a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, ocupând locul 9 la Barcelona, ​​1992 și locul 14 la Atlanta, 1996. La JO de la Atlanta din 1996, și fratele său, Gheorghe Corduneanu, a participat și a obținut locul al șaptelea la lupte libere, categoria 48 kg.

A murit Costel Corduneanu

Costel Corduneanu este considerat unul dintre cei mai importanți lideri interlopi din zona Moldovei și ar fi avut legături strânse cu mafia rusă.

Conform afirmațiilor sale, i s-ar fi făcut o propunere de a se alătura temutei organizații criminale cu titlul de hoț în lege (vor v zakone), ceea ce i-ar fi conferit statut de membru cu drepturi depline și ar fi trebuit să reprezinte interesele mafiei ruse pe teritoriul României.

De asemenea, se spune că Costel Corduneanu avea tatuate pe umeri celebrele stele specifice hoților în lege, însă se pare că aceste tatuaje au fost realizate la cererea sa, într-un salon de tatuaje din România.

 

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.