DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

A murit în tren, lângă soție: Femeia credea că doarme

stirileprotv.ro
tren cfr

Un bărbat de 57 de ani a murit în tren, miercuri, în timp ce soția sa credea că a adormit. Șeful de tren a sunat la 112, dar medicul de pe ambulanță, care a așteptat pe peronul gării din Bârlad, nu a mai putut decât să constate decesul bărbatului.

O ambulanță a fost solicitată să intervină, miercuri, în trenul accelerat Iași - București pentru un bărbat în vârstă de 57 de ani, inconștient pe o banchetă, trenul urmând să oprească în gara Bârlad, anunță Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui.

Apelul a fost făcut de șeful de tren, scrie mediafax.ro.

„A fost trimisă o ambulanță C2 din substația Bârlad pe peronul gării. Pacientul a fost găsit decedat cu semnele morții deja instalate, motiv pentru care medicul a declarat decesul”, arată cei de la Ambulanța Vaslui.

Bărbatul era însoțit de soție, care, se pare că ”nu și-a dat seama ce se întâmplă cu soțul.”, potrivit SJA Vaslui.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.