A murit Jackie Bezos, mama lui Jeff Bezos: a fost unul dintre primii investitori în compania Amazon

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 16-08-2025 05:01

Actualizat: 16-08-2025 08:01

Article thumbnail

Sursă foto: X

Jackie Bezos, mama lui Jeff Bezos şi unul dintre primii investitori în compania acestuia, Amazon, a murit joi la Miami, la vârsta de 78 de ani, a anunţat Bezos pe reţelele de socializare, a informat vineri EFE.

Într-o postare pe Instagram, Bezos a scris că mama sa suferea de "demenţă cu corpi Lewy", o tulburare neurologică.

"Viaţa ei de adult a început puţin mai devreme, când a devenit mama mea, la 17 ani. Probabil că nu i-a fost uşor, dar a reuşit. S-a dedicat iubirii mele cu pasiune, l-a adus pe minunatul meu tată în echipă câţiva ani mai târziu, apoi i-a adăugat pe sora şi fratele meu pe lista ei de oameni pe care să-i iubească, să aibă grijă şi să-i educe", a scris Bezos.

În 1995, Jackie Bezos şi soţul ei au investit aproximativ 245.000 de dolari în Amazon, librăria online pe care fiul lor a cofondat-o în 1994.

În prezent, Amazon vinde mult mai mult decât cărţi, iar compania este evaluată la aproape 2,5 trilioane de dolari.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri