A murit Joaquin Navarro-Valls, 'vocea' papei Ioan Paul al II-lea aproape un sfert de secol

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 06-07-2017

Actualizat: 06-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: myjourneytojesus.wordpress.com

Spaniolul Joaquin Navarro-Valls, care a fost timp de aproape un sfert de secol purtătorul de cuvânt al papei Ioan Paul al II-lea, a murit miercuri seara, la Roma, la vârsta de 80 de ani, au anunţat Vaticanul şi organizaţia Opus Dei. Primul laic numit vreodată în acest post, Joaquin Navarro-Valls, a fost licenţiat în medicină şi psihiatrie, specialităţi în care nu a profesat niciodată, înainte de a deveni jurnalist. De asemenea, a fost membru al Opus Dei, instituţie conservatoare influentă în cadrul Bisericii Catolice.

În 1984, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Navarro-Valls în funcţia de purtător de cuvânt al Vaticanului şi i-a dat acces direct la cercul său interior într-o măsură de care niciun purtător de cuvânt papal nu a mai beneficiat înainte sau după aceea, scrie Reuters. Naverro-Valls a devenit o celebritate, o personalitate media mondială care apărea adesea la televizor pentru a explica învăţăturile catolice într-un limbaj simplu.

Ioan Paul al II-lea l-a folosit uneori pe Navarro pentru misiuni sensibile, ocolind diplomaţii proprii ai Vaticanului. În 1988, el a mers în Cuba pentru a negocia direct cu Fidel Castro pentru depăşirea obstacolelor în legătură cu vizita istorică a papei în ţara comunistă. În timpul unei conversaţii care a durat toată noaptea, punctată de trabucuri şi rom, Navarro-Valls l-a convins pe Castro să restabilească Crăciunul ca sărbătoare naţională, care fusese suprimată după revoluţie, aminteşte agenţia britanică de presă.

În ultima perioadă a pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, marcată de boala capului Bisericii Catolice, Joaquin Navarro-Valls a devenit practic singura sursă de informare de la Vatican, scrie AFP. După decesul lui Ioan Paul al II-lea, el a rămas purtătorul de cuvânt al papei Benedict al XVI-lea timp de mai mult de un an, pentru a-l ajuta în perioada de tranziţie, după care a părăsit Vaticanul şi a fost înlocuit în 2006 de părintele Federico Lombardi, un iezuit italian care a deţinut postul timp de zece ani, conform Agerpres. Conducerea biroului de presă al Vaticanului a fost încredinţată de un an unui fost jurnalist american de la postul Fox News, Greg Burke, al doilea laic din cadrul Opus Dei care îndeplineşte această funcţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri