A produs un accident rutier şi a plecat de la faţa locului: șofer turc reținut la frontiera României

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 24-03-2026 23:26

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: aepiot.ro

Un şofer turc de 44 de ani a fost reţinut, marţi seara, în punctul de trecere a frontierei Calafat după ce a produs un accident rutier pe DN 56A, în afara localităţii Izimşa, judeţul Mehedinţi, şi apoi a plecat de la faţa locului.

Potrivit IPJ Mehedinţi, un bărbat din comuna Obârşia de Câmp a sesizat prin 112 faptul că, pe DN 56A, în afara localităţii Izimşa, s-a produs un accident rutier între două autovehicule, iar ulterior unul a părăsit locul producerii evenimentului.

"Din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier, s-a stabilit că şoferul unei autoutilitare care se deplasa pe D.N. 56A, în afara localităţii Izimşa, din direcţia com. Cujmir către oraşul Calafat, din cauze ce vor fi stabilite ulterior, nu ar fi păstrat o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţa sa, al cărui conducător auto se încadrase pentru efectuarea virajului la stânga, pe D.J.562 şi a intrat în coliziune cu acesta, proiectându-l în afara părţii carosabile unde a lovit un cap de pod. După impact, conducătorul autoutilitarei şi-a continuat deplasarea către oraşul Calafat", informează IPJ Mehedinţi, potrivit Agerpres.

Un bărbat de 74 de ani a fost implicat

La locul producerii accidentului rutier a fost identificat un bărbat de 74 de ani, din judeţul Caraş-Severin, şoferul autovehiculului care a fost acroşat, acesta refuzând transportul la spital pentru îngrijiri de specialitate, după ce a fost examinat de un echipaj medical la faţa locului.

Ulterior, verificările efectuate cu operativitate au condus la identificarea conducătorului auto în punctul de trecere a frontierei Calafat, ca fiind un bărbat de 44 de ani, cetăţean turc, bănuit de producerea accidentului rutier precum şi a autoutilitarei care prezenta avarii.

Ambii şoferi au fost testaţi cu privire la consumul de băuturi alcoolice, rezultatele fiind negative. În baza probatoriului administrat, persoana în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri