Plenul Senatului a aprobat, luni, infiintarea unei noi comisii care sa analizeze conflicte de natura constitutionala. Surse din grupul PSD au declarat pentru STIRIPESURSE.RO ca noua "Comisie pentru Constitutionalitate si drepturi civile" va fi condusa de un social-democrat.
Sursele citate spun ca acesta va fi, cel mai probabil, membru al Comisiei Juridice din Senat, numele lui Ovidiu Dontu fiind cel mai vehiculat in acest sens.
În cazuri unor decizii de neconstitutionalitate, comisia ar urma sa puna proiectele in acord cu decizia CCR. De asemenea, comisia va avea dreptul sa se pronunte, prin emiterea unui punct de vedere, asupra conflictelor de competenta intre camerele Parlamentului si 'se pronunta, la solicitarea presedintelui Senatului, printr-un punct de vedere (care poate contine opinii separate-concurente) asupra conflictelor de natura constitutional intre institutii'.
Comisia va mai avea dreptul sa reprezinta Senatul in sedintele CCR in dosarele in care Senatul este parte. De asemenea, va putea sa elaboreze avize de constitutionalitate la proiectele 'cu un impact deosebit pentru societatea romaneasca'.
Noua comisiei se va ocupa cu delegatiile europene privind MCV, de monitorizare a hotarilor CEDO impotriva Romaniei si de comunicarea cu CCR, printre altele.
Comentează