A treia ruptură de ligamente încrucişate în 18 luni pentru Luca Kilian

Autor: Diana Pană

Publicat: 10-09-2025 15:34

Article thumbnail

Sursă foto: ©IMAGO

Calvarul continuă pentru Luca Kilian. Fundaşul german în vârstă de 26 de ani, care joacă la FC Köln din 2021, se află într-o spirală teribilă de 18 luni, de când suferă o serie de accidentări grave la genunchi, conform news.ro.

Jucătorul a suferit o recidivă luni, la antrenament, iar clubul său a anunţat o nouă ruptură a ligamentelor încrucişate ale genunchiului drept.

În martie 2024, Kilian s-a accidentat în meciul împotriva echipei RB Leipzig şi, abia revenit pe teren, a suferit o nouă accidentare în luna decembrie din acelaşi an, în timp ce relua antrenamentele cu echipa de rezerve a clubului.

În vara acestui an, el a participat la pregătirea echipei Köln, promovată în Bundesliga, fără însă a juca în meciurile echipei, din cauza unei condiţii fizice insuficiente.

În martie 2022, sportivul de 1,91 m s-a remarcat într-un mod neplăcut cu un placaj asupra lui Florian Wirtz în derbul împotriva echipei Bayer Leverkusen. O agresiune care l-a privat pe actualul mijlocaş al Liverpoolului de Cupa Mondială din Qatar, victimă a unei... rupturi de ligamente încrucişate la genunchiul stâng.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri