Explozie de interes pentru mașinile electrice: românii fug de diesel pe fondul incertitudinilor din energie

Autor: Alice Draghici

Publicat: 28-03-2026 22:31

Article thumbnail

Sursă foto: Philip Morris România

Tot mai mulți români se îndreaptă către autoturismele electrice, în contextul instabilității de pe piața energetică. Datele recente din sectorul auto indică o creștere rapidă a interesului pentru aceste vehicule, în timp ce motorizările diesel pierd teren. În ultima lună, cererea pentru mașini full electrice a urcat cu aproximativ 40%, în timp ce interesul pentru diesel a scăzut cu circa 15%.

Șoferii caută costuri mai previzibile

Tot mai mulți conducători auto aleg variantele electrice sau hibride, motivați de costurile mai reduse și mai ușor de anticipat.

Unii dintre aceștia spun că folosesc deja mașinile electrice ca alternativă principală, considerând că sunt mai rentabile, în timp ce autoturismele diesel rămân parcate. Alții arată că diferența de costuri este semnificativă, încărcarea fiind mult mai ieftină decât alimentarea cu combustibil clasic.

„- E hibrid. Dacă o încarc mă costă 100 de lei, daca îi bag benzină ma costă 1.000 de lei”, spune un șofer pentru Digi24.

Prețurile ar putea începe să crească

Specialiștii avertizează însă că cererea tot mai mare ar putea duce la scumpiri pe piața auto, în special pentru mașinile electrice second-hand.

„La mașinile electrice rulate a apărut, evident, și o mică creștere a prețurilor din partea vânzătorilor. Dacă tendința se va păstra, o să vedem scumpiri. De exemplu, o mașină care acum o lună era pusă la vânzare cu 10.000 de euro, acum o putem vedea și cu 11.000 spre 12.000 de euro”, a declarat Sorin Bălan, director comercial al unei platforme de vânzări auto, pentru sursa citată.

Evoluția pieței depinde de criza energetică

Economistul Adrian Negrescu consideră că piața se va regla în mod natural, explicând că nici comercianții de carburanți nu pot majora prețurile la nesfârșit, deoarece riscă să piardă clienți.

El a mai arătat că evoluția prețurilor la combustibili depinde direct de situația geopolitică, iar extinderea conflictelor și eventuale blocaje în zone strategice, precum strâmtoarea Ormuz, ar putea împinge prețul petrolului spre 120–150 de dolari pe baril.

Tot mai multe mașini electrice pe șoselele din România

La începutul anului 2025, în România erau înmatriculate aproape 55.000 de autoturisme complet electrice, un număr care reflectă tendința de tranziție către mobilitatea alternativă.

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri