Premium
Ani de zile Bucureștiul semăna foarte bine cu Veneția de fiecare dată când ploua ceva mai tare și mai mult. Sau, câteodată, doar când ploua. Așa am ajuns să ne obișnuim cu lacurile de pe străzi, cu mașinile blocate în râurile nou formate, sau cu pietonii care aproape înotau ca să poată traversa strada.
Cumva, asta a creat o așteptare ca, de fiecare dată când plouă la București, să vedem știri despre numărul străzilor și caselor inundate, numărul mașinilor blocate, toate acestea asezonate cu filmări și fotografii din mijlocul apelor. Din acest motiv e cumva ciudat cum, în ultima vreme, ploaia nu mai apare la știri. Bine, se anunță că plouă sau a plouat. Dar nu mai vedem știri, decât sporadic, despre cum inundațiile de stradă au blocat Capitala. E un sentiment amestecat – dezamăgire că am pierdut un spectacol sigur și gratuit și bucurie că am ajuns și noi, în sfârșit, în rândul lumii civilizate, în care canalizarea chiar funcționează.
Cu siguranță, ceva s-a întâmplat și e puțin probabil să fie legat de cantitatea de ploaie căzută. Ba chiar, din cauza schimbărilor climatice se pare că tot avem parte de ploi torențiale ce aduc cu ele cantități record de apă. Nici Primăria nu a creat, peste noapte, o nouă rețea de canalizare special pentru apa de ploaie, pentru că nu ar fi avut cum. Ca o paranteză, una dintre cauzele pentru care Bucureștiul se tot inunda la ploi o reprezintă faptul că are un sistem de canalizare unitar, atât pentru apa uzată, cât și pentru apa pluvială. Iar proprietarul rețelei este statul român, prin Primăria Generală. Dar modernizarea completă a rețelei ar necesita implicarea și coordonarea dintre mai multe instituții și autorități, fonduri enorme și, mai ales, disconfort profund pentru bucureșteni. Nu este vorba, deci, despre vina cuiva anume, fie acel cineva Primăria sau altcineva
Ajungem astfel și la cauza pentru care se pare că am cam scăpat de inundații în București. Recunoscând faptul că statul e un prost administrator, fapt de care, din păcate, ne lovim zilnic, autoritățile au decis, în 2000, să concesioneze serviciul de alimentare cu apă și canalizare unui operator privat. Iar spre deosebire de multe privatizări cu cântec, aici a fost implicată Banca Mondială care a acordat consultanță atât în ceea ce privește derularea licitației, axată pe prețul cel mai mic, cât și în ceea ce privește prevederile contractului de concesiune care impune operatorului criterii clare și constant monitorizate de performanță.
Și aici vine partea interesantă. Atunci când ai o companie privată, deci interesată de profit, și, în același timp, un mecanism foarte clar și transparent de urmărire a activității sale, se ajunge la minuni ale capitalismului românesc; compania investește, nu doar material, pentru a oferi servicii de calitate și, astfel, pentru a obține profit.
Așa se face că la preluarea contractului de concesiune de către Apa Nova București în anul 2000, Capitala avea o rețea de canalizare foarte veche, gândită pentru o altă configurație a orașului, alte consumuri de apă și, mai ales, neîntreținută corespunzător timp de zeci de ani la rând. Doar un exemplu; gândită să preia apa uzată adusă de restul colectoarelor și să o transporte la stația de epurare de la Glina, Caseta de sub Dâmbovița a fost construită în anii 1980 pentru a nu mai fi deloc întreținută, până ce a fost transferată, și ea, în exploatarea noului operator de apă și canalizare în anul 2011. Până atunci, din cauza lipsei de lucrări de întreținere, caseta și-a redus capacitatea de transport a apelor colectate la aproximativ 47% din capacitatea maximă pentru care a fost proiectată. Exploatarea incorectă atât de mult timp a însemnat și faptul că readucerea la gradul optim de funcționare nu a fost deloc un proces simplu. De aceea, abia din 2015 caseta funcționează la capacitate maximă. Iar asta s-a văzut în câteva cazuri în care, din cauza unor ploi record, a evacuat cantități de apă la fel de mari precum a Lacului Morii, la debite mai mari decât ale Oltului.
Nu în ultimul rând, e vorba și de faptul că instituțiile implicate în mentenanța sistemului și în intervenții au învățat să lucreze mult mai bine împreună.
Rezultatul? Nu mai avem Bucureștiul blocat la fiecare ploaie. Am pierdut ceva în buletinele de știri, dar am câștigat semnificativ mai mult în confortul vieții într-o capitală europeană. Și am mai învățat ceva. Putem avea servicii publice de calitate dacă știm să încheiem contractele cu furnizorii astfel încât să le impunem ținte clare de performanță și, mai important poate, astfel încât să avem un mecanism clar și transparent de monitorizare a derulării acestor contracte.
