Sara, fetița de doi ani care a murit după ce i s-a făcut anestezie la o clinică stomatologică, a fost condusă pe ultimul drum. Tatăl micuței a făcut dezvăluiri cutremurătoare. Soția sa, doborâtă de durere nu a putut să participe la înmormântare.
Andrei Visoiu îi acuză pe medici că încearcă să ascundă adevărul și cere verificarea imaginilor de pe camerele de supraveghere. Bărbatul cere ca vinovații să fie pedepsiți.
"Spuneau încontinuu: «Să cheme băiatul cu camere, băiatul cu sistemul video». A venit cu o cheie, nu ştiu ce a făcut, a plecat. Rog organele competente şi instituţiile statului să îşi facă datoria cât mai transparent şi să verifice foarte bine camerele, că acolo se vede tot şi de acolo se pot lua cele mai mari probe şi cele mai multe, pentru că s-a dus viaţa unui copil de doi ani, care era sănătos", a declarat Visoiu, tatăl Sarei, pentru Antena 3 CNN.
Autopsia făcută de medicii legiști a scos la iveală că fetița ar fi avut afecțiuni grave care nu ar fi permis anestezia.
Înmormântarea a avut loc sâmbătă, în Câmpulung Muscel.

"Într-adevăr, ieşiseră nişte valori la analize mult mai mari, noi am insistat să nu ne ducem, că lumea spune că ne-am dus copilul la moarte, cum sî ducem copilul la moarte?!? Nu am dus copilul la moarte, am dus copilul la o clinică bună, unde mai făcusem acolo o operaţie, am vrut ce e mai bun pentru copil, dar nu ştiam noi că ei o omoară. N-au decis să o omoare, teoretic, dar, preactic, uitaţi ce s-a întâmplat", a mai spus bărbatul.

Mama fetiței este copleșită de durere și nu a putut să-și conducă copilul pe ultimul drum.
"Ne-a nenorocit. Deci, m-a nenorocit şi pe mine, şi pe soţie. Soţia nu a putut să participe la funeralii, n-am ce să vă spun mai mult de atât. Ancheta este în curs de desfăşurare, eu am declarat aseară tot ce s-a întâmplat acolo, că n-am fost prezent acolo, soţia a fost prezentă.Ei au vrut să muşamalizeze tot: în timp ce o resuscita pe fetiţă, timp de o oră şi ceva, când soţia mea nu ştia absolut nimic, ei deja chemaseră avocatul, juristul, probabil le-a spus ce să facă. Erau foarte stresaţi unii cu alţii când se vedeau, să nu-i vadă soţia. Soţia, vă daţi seama, că a simţit şi s-a uitat după ei ce fac", a declarat Andrei Visoiu, tatăl Sarei.
Dosar penal în cazul micuței Sara
Poliţiea a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Totodată, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a trimis Corpul de Control la clinica dentară în care s-a petrecut tragedia, iar cei de la Colegiul Medicilor fac şi ei verificări.
Rogobete: Eu nu am spus că nu aveau autorizaţiile în regulă, eu am spus că ce scria în documente nu se întâmpla în realitate
Întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, despre faptul că reprezentanţii clinicii stomatologice în care a o fetiţă de doi a murit susţin că aveau toate avizele şi autorizaţiile necesare, ministrul Sănătăţii a răspuns:
„Şi cei la Constanţa au susţinut că aveau toate autorizaţiile în regulă. Eu nu am spus că nu aveau autorizaţiile în regulă. Eu am spus că ce scria în documente nu se întâmpla în realitate. Adică mai exact în autorizaţie apăreau toate în regulă, iar în realitate nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură pentru a putea acorda anestezie generală în cazul intervenţiilor stomatologice”.
Alexandru Rogobete a anunţat că luni va primi raportul Corpului de Control şi al Inspecţiei Sanitare de stat din Ministerul Sănătăţii în urma controalelor făcute la clinica stomatologică.
„Atunci voi comunica, evident, care este rezultatul lor şi în ce direcţie voi merge din punct de vedere administrativ, dar nu omiteţi că acolo este şi o anchetă a Parchetului General în desfăşurare. Practic, noi vom preda către aceştia toate documentele”, mai spune ministrul.
Clinica stomatologică în care o fetiţă de 2 ani a murit în urma anesteziei susţine că a funcţionat în baza autorizaţiilor şi avizelor necesare, eliberate de instituţiile competente, iar în procesul de extindere a activităţii, a investit în noi spaţii medicale şi echipamente moderne de sedare, procedurile de avizare şi autorizare pentru acestea fiind în desfăşurare.































Comentează