A venit vremea 'EVALUĂRII' - Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, este acuzat de o asociaţie că a folosit spaţiile Universităţii AIC în spectru politic

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-02-2020

Actualizat: 04-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, intră sub lupa Comisiei de Etică a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi după ce o asociaţie a depus o sesizare pe numele acestuia, potrivit datelor de pe o pagina de socializare.

Concret "Reset a depus o sesizare la Comisia de Etică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași în care solicită declanșarea procedurii disciplinare împotriva lui Tudorel Toader pentru folosirea imaginii și a spațiilor instituției, din calitatea de ministru, în vreme ce era rector autosuspendat", se arată în respectiva postare.

Citeşte şi: ULTIMĂ ORĂ Valeriu Zgonea, CONDAMNAT la trei ani de închisoare cu EXECUTARE

Conform Codului de etică, notează Reset, "este interzisă „folosirea numelui UAIC, a resurselor umane, financiare sau materiale în scopuri politice partizane”.

Tudorel Toader a susținut mereu că nu a făcut parte dintr-un partid politic și că nu a participat la discuții politice... Dar a fost prezent la două Cex-uri, cum a și recunoscut.

Ministrul Justiţiei şi spaţiile UAIC

"În mai toate intervențiile sale publice, a ținut să ne reamintească statutul său de cadru didactic, fost decan și rector autosuspendat al UAIC, pentru a-și justifica o poziție de autoritate academică în fața publicului și a susținătorilor politici și prin intermediul căreia să acrediteze validitatea și justețea politicilor publice pe care le-a propus în calitate de Ministru al Justiției.

Ministrul Tudorel Toader a acordat două interviuri (în 16 martie 2018 și în decembrie 2018) din biroul de rector al Universității, în condițiile în care se auto-suspendase din funcția de rector, neavând așadar dreptul de a utiliza spațiile UAIC ca și cum ar fi fost rector în exercițiul funcției", mai arată asociaţia.

Citeşte şi: Condamnarea lui Valeriu Zgonea, o adevărată bombă pentru PSD

Generozitate

"Deși dl Tudorel Toader nu a fost membru de partid pe perioada exercitării funcției de ministru al Justiției, acesta a desfășurat activități politice partizane, ca membru al unui guvern politic, în sensul susținerii planului de guvernare al coaliției PSD-ALDE.

Prin luările de poziție sau alteori lipsa poziționării și a exprimării clare a unui punct de vedere, a girat activitatea unei coaliții politice și a unei comisii de lucru în Parlamentul României, Comisa Iordache, care a modificat legile justiției fără consultări, analize, dezbateri cu societatea civilă, cu experți, specialiști etc, cu efecte deosebit de nocive pentru siguranța cetățeanului, cum a fost cazul Legii recursului compensatoriu, pe care a susținut-o în mod voalat, pentru a se declara apoi „impresionat” de efectele acesteia", mai notează sursa citată.

În prezent Comisia de Etică are la dispoziție 30 de zile să ne răspundă sesizării asociaţiei.

Google News
București
Temperatură11°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri