Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A vrut să-și pedepsească copilul de 5 ani și l-a abandonat într-o zonă aglomerată. Femeia a plecat la zeci de kilometri depărtare

romaniajournal.ro
copil singur parinti plecati

Copilul de 5 ani, găsit într-o zonă aglomerată a orașului Galați, a fost abandonat de mama lui. Femeia a vrut să-l pedepsească deoarece copilul nu asculta și l-a lăsat în plină stradă plecând într-o comună aflată la zeci de kilometri distanță, potrivit Mediafax.

Reprezentanții Poliției au aflat că băiatul de 5 ani a fost abandonat chiar de mama sa. Aceasta, o femeie în vârstă de 29 ani, din Mangalia, județul Constanța, care domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, județul Galați, s-a deplasat în cursul dimineții cu un microbuz în municipiul Galați împreună cu copilul. Deoarece copilul nu o asculta, femeia l-a lăsat în acea zonă, spunându-i că se duce să cumpere covrigi.

Ulterior, femeia a fost găsită în comuna Cudalbi și a fost dusă la sediul Secției 2 Poliție pentru audieri.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Citește și: Elevii nu scapă de măști nici anul acesta. Anunțul ministrului Sănătății

Copilul va rămâne în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Incidentul a avut loc joi în orașul Galați. Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un copil, cu vârsta de aproximativ 5 ani, a fost găsit singur, dezorientat, pe un bulevard din oraș. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Galați.

Polițiștii au luat copilul și încearcă să afle cine sunt părinții săi.

„Minorul a fost preluat de poliție și se fac verificări, în vederea stabilirii identității acestuia, întrucât nu a știut să spună unde domiciliază, cum a ajuns în acel loc sau cine sunt părinții săi. Minorul a precizat doar că se numește Ianis. Semnalmentele minorului: înălțime circa 105 cm, greutatea aproximativă de 17 kg, îmbrăcat cu pantaloni scurți raiați de culoare gri, un tricou alb cu imprimeuri albastre cu inscripția 78, încălțat cu pantofi sport”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.