Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Abu Dhabi permite căsătoria civilă pentru non-musulmani, ca parte a revizuirii dreptului familiei

descindere nunta hotel stefan mandachi

- Non-musulmanii vor putea să se căsătorească, să divorţeze şi să obţină custodia comună a copiilor în baza legislaţiei civile din Abu Dhabi, conform unui nou decret emis duminică de conducătorul acestui stat al Emiratelor Arabe Unite, a anunţat agenţia de ştiri de stat WAM, preluată de Reuters.

Aceasta este cea mai recentă măsură luată de Emiratele Arabe Unite - unde legile privind statutul personal pentru căsătorii şi divorţuri se bazează pe principiile legii islamice Sharia, ca şi în alte state din Golf - pentru a-şi menţine avantajul competitiv ca centru comercial regional.

Decretul emis de şeicul Khalifa bin Zayed al-Nahayan din Abu Dhabi, care este şi preşedintele federaţiei EAU formată din şapte emirate, precizează că legea reglementează căsătoria civilă, divorţul, pensia alimentară, custodia comună a copiilor şi dovada paternităţii, precum şi moştenirea, informează Agerpres.

Aceasta are ca scop "consolidarea poziţiei şi a competitivităţii globale a emiratului ca una dintre cele mai atractive destinaţii pentru talente şi competenţe", a precizat WAM.

Agenţia descrie dreptul civil care reglementează problemele familiale nemusulmane ca fiind primul de acest fel din lume, "în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale".

În Abu Dhabi va fi înfiinţată o nouă instanţă care se va ocupa de problemele familiale ale nemusulmanilor şi care va funcţiona atât în engleză, cât şi în arabă.

Emiratele Arabe Unite au introdus anul trecut o serie de modificări juridice la nivel federal, inclusiv dezincriminarea sexului premarital şi a consumului de alcool, precum şi abrogarea dispoziţiilor de clemenţă pentru aşa-numitele "crime de onoare".

Aceste reforme, alături de măsuri precum introducerea unor vize pe termen mai lung, au fost considerate o modalitate prin care statul din Golf să devină mai atractiv pentru investiţiile străine, turism şi rezidenţă pe termen lung.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.