DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Acționarii majoritari ai Continental au pierdut 16 miliarde de dolari în 2018

piese auto

Acționarii majoritari ai producătorului de componente auto german Continental, președintele Georg Schaeffler și mama sa, Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann, vice-președinte, au pierdut în acest an 16 miliarde de dolari, mai mult de jumătate din averea combinată, informează Bloomberg conform mediafax.

Averile președintelui și vice-președintelui companiei au scăzut cu 53%, în condițiile în care compania s-a confruntat cu creșteri de costuri și condiții de afaceri dificile în Europa și Asia, care vor afecta profiturile. Un executiv a declarat, săptămâna aceasta, că această situație va continua și în 2019.

Valoarea averii lui Georg Schaeffler și a mamei sale este de 14,1 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires, după ce au suferit, în acest an, cel mai mare declin al averii dintre cele mai bogate familii din Europa. Cei doi controlează Schaeffler AG, un grup german de inginerie care se confruntă cu aceeași situație. Acțiunile ambelor companii au scăzut cu peste 40% în acest an.

Germania are cel mai mare număr de miliardari din Europa printre 500 cei mai bogați din lume, printre care acționarul majoritar al Bayerische Motoren Werke AG Susanne Klatten și co-fondatorul SAP SE, Hasso Plattner.

Georg Schaeffler, 54 de ani, a moștenit 80% din afacerea cu rulmenți care îi poartă numele, atunci când tatăl său a murit, în 1996, în timp ce mama sa a moștenit restul, și a orchestrat una dintre cele mai mari preluări ostile din Germania, achiziționarea Continental, cu un deceniu în urmă, cu peste 17 miliarde de dolari.

El este acum pe locul 113 în topul celor mai bogați din lume alcătuit de Bloomberg.

Continental este cel mai mare angajator privat din România, cu circa 20.000 de lucrători. Compania a înregistrat pe piaţa locală afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2017, cu ajutorul noilor centre de cercetare şi dezvoltare şi al producţiei de componente electronice în Timişoara, Sibiu şi Braşov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.