AC Milan l-a transferat pe sârbul Pavlovic (RB Salzburg)

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-08-2024

Actualizat: 01-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: digisport.ro

Clubul italian de fotbal AC Milan a finalizat transferul fundaşului sârb Strahinja Pavlovic (RB Salzburg), care a semnat un contract pe patru ani, scrie DPA ,potrivit Agerpres.

Contractul internaţionalului sârb de 23 ani include o opţiune de un an suplimentar şi nu au fost oferite alte detalii financiare, însă suma lui de transfer este estimată de presă la circa 18 milioane de euro.

Pavlovic, cu 38 selecţii de la debutul său în 2020, a jucat în toate cele trei meciuri ale Serbiei de la EURO 2024. În primul din cele două sezoane în tricoul echipei RB Salzburg, el a câştigat titlul în Austria.

La Milan, sârbul va purta tricoul cu numărul 31.

Milan, antrenată de Paulo Fonseca, s-a mai întărit până acum cu Alvaro Morata (Atletico Madrid) şi Daniel Maldini (Monza), fiul fostului căpitan al rossoneri-lor, Paulo Maldini.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri