Academia Premiilor Oscar a anunţat noi reguli privind diversitatea şi incluziunea pentru eligibilitatea producţiilor la categoria cel mai bun film

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-09-2020

Actualizat: 09-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Academia americană de film (AMPAS) a anunţat miercuri noi reguli privind diversitatea şi incluziunea pentru ca o producţie să fie eligibilă la categoria „cel mai bun film” a premiilor Oscar, potrivit news.ro.

Pentru ca o producţie să fie luată în considerare pentru categoria „cel mai bun film” trebuie să îndeplinească criterii care sunt incluse în două din patru norme: Standard A „Onscreen Representation, Themes and Narratives”, Standard B „Creative Leadership and Project Team”, Standard C „Industry Access and Opportunities” şi Standard D „Audience Development”.

Fiecare normă are criterii care cer includerea persoanelor din grupuri subreprezentate, precum femeile, persoane din grupuri etnice sau rasiale subreprezentate, din comunitatea LGBTQ+ şi persoane cu dizabilităţi fizice şi cognitive.

Citește și: DOCUMENTE EXPLOZIVE - Apa pretins potabilă de la fântânile publice din Sectorul 2 NU ESTE POTABILĂ! Conține microbacterii peste limita legală, inclusiv E-Coli

De exemplu, Standard A prevede ca cel puţin unul dintre actorii principali sau secundari să aparţină unui grup etnic sau rasial minoritar; distribuţia trebuie să fie formată în proporţie de 30% din actori din cel puţin două grupuri subreprezentate; şi/sau tema principală să fie centrată pe un grup subreprezentat.

Pentru galele Oscar din 2022 şi 2023, un film va fi înscris împreună cu un formular confidenţial Academy Inclusion Standards, deşi îndeplinirea plafonului de incluziune nu va fi cerută până în 2024, la a 96-a ceremonie.

Până acum, aceasta este singura categorie a premiilor Oscar la care se aplică noile norme.

Preşedintele AMPAS, David Rubin, şi CEO-ul Academiei, Dawn Hudson, au transmis: „Deschiderea trebuie să fie mai mare pentru a reflecta populaţia globală diversă atât în crearea filmelor, cât şi în ceea ce priveşte publicul. Academia şi-a luat angajamentul de a juca un rol vital în sprijinirea acestui lucru să devină realitate”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri