Trei autoturisme și un microbuz au fost implicate luni după-amiaza într-un accident pe centura Timișoarei. O pasageră din microbuz a fost rănită și a fost dusă la spital.
Potrivit IPJ Timiș, un tânăr de 25 de ani care conducea un autoturism pe centura ocolitoare a Timișoarei ar fi intrat în coliziune cu un microbuz și un autoturism ce circulau regulamentar pe sensul opus de circulație.
În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat și a intrat într-un alt autoturism, scrie Mediafax.
În urma accidentului, o femeie de 35 de ani, pasageră în microbuz, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.






























Comentează