Scandal la semafor: O șoferiță a fost agresată de un bărbat, pe fondul unor neînțelegeri în trafic

Autor: Liana Ganea

Publicat: 13-03-2026 10:02

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat din Alba Iulia, de 54 de ani, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi agresat fizic o şoferiţă, de 41 de ani, pe fondul unor neînţelegeri în trafic, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, Agerpres, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru lovirea sau alte violenţe.

"Din cercetări a reieşit că, ieri, 12 martie, în jurul orei 12:00, o femeie, în vârstă de 41 de ani, în timp ce se afla în autoturismul personal, la semafor, pe Bulevardul Revoluţiei 1989, la intersecţia cu strada Vânătorilor, ar fi fost agresată fizic de către bărbatul, în vârstă de 54 de ani, care circula în spatele acesteia, pe fondul unor neînţelegeri în trafic. Acesta s-ar fi dat jos din autoturism şi s-ar fi îndreptat spre autoturismul femeii şi i-ar fi aplicat o lovitură în zona feţei", se menţionează în comunicat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri