Accident cu cinci mașini pe DN 13, în Mureș: O persoană a rămas încarcerată

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 09-06-2021

Actualizat: 09-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un accident în care au fost implicate cinci mașini a avut loc miercuri pe DN 13, în județul Mureș. O persoană care a rămas încarcerată a fost extrasă de pompieri și predată elicopterului SMURD sosit la fața locului, potrivit mediafax.ro.

Potrivit Centrului Infotrafic, patru autoturisme și o autoutilitară au fost implicate într-un accident, produs pe DN 13, la ieșirea din localitatea Nadeș către municipiul Târgu Mureș, în județul Mureș.

ISU Mureș a transmis că în urma impactului o persoană a rămas încarcerată, iar alte patru au ieșit singure din mașini.

„Victima încarcerată a fost extrasă de pompierii aflați la locul intervenției și predată echipajului cu medic de pe elicopterul SMURD. Aceasta este de cod roșu, urmează să fie transportată la UPU Târgu Mureș”, a informat ISU Mureș,

Potrivit polițiștilor, circulația în zonă este oprită pe ambele sensuri pentru desfășurarea intervenției de acordare de îngrijiri medicale și pentru efectuarea cercetărilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri