Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident cu cinci victime la Tomşani - Între răniţi sunt şi doi copii

news.ro
accident
"Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că a avut loc o coliziune între două autoturisme, în localitatea Tomşani, în urma căreia au rezultat posibil cinci victime (o femeie de 44 de ani, din Bucureşti, un bărbat de 68 de ani din Tomşani şi doi minori). Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Georgiana Stancu.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, victimele au fost preluate de ambulanţele SMURD şi SAJ trimise la locul accidentului şi transportate la două unităţi spitaliceşti, conştiente şi cooperante.

"În urma impactului au rezultat cinci victime, dintre care doi adulţi şi doi minori transportaţi la CPU Horezu de SMURD şi SAJ şi încă o victimă transportată la UPU Vâlcea de către SAJ", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Circulaţia în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, pentru a permite poliţiştilor să efectueze cercetările în vederea stabilirii cauzelor producerii acestui eveniment rutier.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.