Un autoturism a fost lovit de tren, duminică, la o trecere la nivel cu calea ferată într-o localitate din Suceava. O persoană este încarcerată, fiind conștientă și cu multiple traumatisme.
Un autoturism a fost lovit de tren, luni, la o trecere la nivel cu calea ferată în localitatea Trei Movile, comuna Șcheia, scrie Mediafax.
În interior a rămas încarcerată o persoană conștientă, cu multiple traumatisme, iar pompierii militari și echipajele medicale acționează pentru extragerea ei.
Pompierii militari intervin cu două echipaje dotate cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic.
Persoana prinsă în mașină prezintă multiple traumatisme și este conștientă, fiind asistată de echipele de intervenție.
Situația este în continuă evoluție, iar autoritățile monitorizează misiunea pentru a asigura extragerea în condiții de siguranță.
Victima încarcerată (un bărbat) a fost extrasă și predată echipajului SAJ, care îi acordă primele îngrijiri medicale. Rănitul va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Comentează