Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident GRAV aproape de Ploiești: ȘASE victime

accident

Şase persoane, între care un copil de un an şi jumătate, vor fi transportate la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri după-amiază, pe DN 1A- Centura de Est a municipiului Ploieşti, pe raza localităţii Berceni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că o dubiţă care se deplasa către Bucureşti a pătruns pe contrasens într-o curbă, acroşând două autoturisme pe care le-a scos în afara părţii carosabile.

Citește și: S-au călcat în picioare pentru a intra în McDonald’s‎: Imagini INCREDIBILE

În urma impactului, o tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj SMURD şi dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti cu un traumatism cranian şi o posibilă fractură de mână, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae.

Potrivit acesteia, în cele trei autovehicule se aflau opt persoane, între care şi un copil.

Citește și: Iată cât de importantă e ora la care mănânci: Efectele sunt vitale

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a precizat că, în total, şase persoane vor fi duse cu ambulanţele la spital, între care şi copilul în vârstă de de un an şi jumătate.

Potrivit acestuia, persoanele prezintă leziuni minore, iar copilul are, cel mai probabil, doar un atac de panică, însă va fi dus la spital pentru investigaţii suplimentare.

Traficul în zonă este dirijat de poliţiştii rutieri.

Citește și: REVOLUȚIE în medicină: A fost inventat lipiciul chirurgical

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.