Două femei și trei bărbați au fost răniți în urma unui accident rutier produs pe DN 2A, în zona Hanul Morilor din judeţul Constanța. Din primele cercetări, se pare că victimele se aflau în două mașini care s-au ciocnit frontal, potrivit Mediafax.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanța au declarat că din primele cercetări, se pare că două mașini s-au ciconit frontal pe DN 2A, în zona Hanul Morilor, în apropiere de Hârșova.
Cinci persoane au fost rănite în urma impactului.
Citește și: Sărbătoare MARE pentru ortodocși: Ce e INTERIZS să faci azi, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au declarat că două femei de 50, respectiv 54 de ani și doi bărbați de 45 și 62 de ani au ajuns la spital. Cea de-a cincea victimă, un bărbat de 51 de ani, a refuzat transportul la spital.
”Primele trei victime au fost transportate la UPU SMURD Spitalul Clinic Județean Constanța, iar cea de-a patra victimă la Spitalul Orășenesc Hârșova”, au spus reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
Comentează