Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Accident grav pe A1, între Sebeş şi Orăştie: un bărbat și-a pierdut viața

ambulance.nsw.gov.au
ambulanta urgente

Un bărbat a murit într-un accident produs, luni seară, între două autoturisme pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sebeş - Orăştie, la trei kilometri distanţă de locul unde, cu doar câteva ore înainte, a avut loc un alt eveniment rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane, potrivit Agerpres.

Secţia de pompieri Sebeş a intervenit la acest accident.

"La ajungerea forţelor de intervenţie la locul solicitării, o persoană de sex masculin se afla încarcerată într-un autoturism. Aceasta a fost extrasă din autoturism, era inconştientă, în stop cardio-respirator", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alexandru Crişan.

Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare şi, totodată, la faţa locului s-a deplasat şi o ambulanţă SAJ cu medic.

"Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia", a precizat Alexandru Crişan.

Cu doar câteva ore înainte, pe aceeaşi autostrada şi pe acelaşi sens de mers, la trei kilometri distanţă, şoferul unei autoutilitare a fost grav rănit după ce s-a răsturnat cu autovehiculul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.