Accident grav pe DN 76: Trei persoane rănite, printre care și o fetiță de 9 ani

Autor: Liana Ganea

Publicat: 02-07-2025 13:22

Actualizat: 02-07-2025 16:22

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Trei persoane au fost rănite, miercuri, în urma unei coliziuni între un autoturism și un autotren, produsă pe DN 76, în localitatea Vălișoara. Printre victime se numără și o fată de 9 ani, toate fiind transportate la spitalul din Deva, anunță ISU Hunedoara.

Un accident rutier s-a produs pe Drumul Național 76, în localitatea Vălișoara, în urma unei coliziuni între un autoturism și un autotren. În accident, au fost implicate patru persoane, trei aflate în autoturism, doi adulți și o fată, dar și șoferul camionului.

La fața locului au intervenit de urgență echipajele de pompieri ale Detașamentului Deva, alături de două ambulanțe SMURD și una a Serviciului de Ambulanță Județean. Toate persoanele implicate erau conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de intervenție și erau autoevacuate, transmite Mediafax.

Cele trei victime, o femeie, un bărbat și o copilă în vârstă de 9 ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior au fost transportate la Spitalul Județean din Deva.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri